Primăvara Inovaţiei la USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui, în perioada 4-5 mai 2018, a doua ediţie a manifestării „Printemps de l’innovation du français”, sub titlul „Nouvelles pratiques de classe et enseignement du français”, cu scopul de a facilita interacţiunea între generaţii, între organizaţii, între spaţiile culturale, ca vector al creativităţii şi al progresului educaţional.

Peste 100 de profesori din județele Suceava, Botoșani, Neamţ şi Iași, alături de experţi internaţionali specializaţi în didactica limbii franceze, de reprezentanţi ai unor instituţii culturale şi inspectorate şcolare, dar şi de studenţi ai Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării vor participa la acest eveniment, care îşi propune ca, într-o atmosferă convivială, să abordeze şi să disemineze câteva strategii inovatoare de predare a limbii franceze şi de transmitere a valorilor din civilizaţiile francofone.

Imediat după ceremonia de deschidere, desfăşurată în prezenţa doamnei Sarah Delbois, şef de misiune pentru limba franceză la Institutul Francez din România, Bruno Devauchelle, specialist în ştiinţele educaţiei de la Universitatea din Poitiers (Franţa), va susţine o conferinţă pornind de la întrebarea „Se poate asocia inovația cu numericul atunci când vorbim despre educație și formare?” Tema webinarului propus de Cynthia Eid, vicepreședintă a Federației Internaționale a Profesorilor de limba franceză (FIPF), va fi tot inovaţia, văzută ca „misiune posibilă” în procesul didactic. Cele două intervenţii, moderate de Marc Oddou – fondator „MOddou FLE”, expert asociat al CIEP, autor, consultant, formator, conceptor-realizator de proiecte numerice şi, mai ales, unul dintre principalii organizatori şi promotori ai evenimentului – vor fi completate de şase ateliere. Aurélien Amigues, Margot Berthelin, Lou Boisard, Sylvain Grille, Darko Ristovski, ca şi Marc Oddou, îi vor stimula pe participanţii la aceste ateliere să reflecteze la impactul pe care îl poate avea exploatarea unor elemente (cum ar fi reţelele de socializare, jocul, muzica, documentul audiovizual, tratarea erorii, stereotipurile despre Franţa şi francezi) asupra orei de limba franceză în şcoli, licee sau la universitate şi, implicit, asupra dezvoltării competenţelor elevilor şi studenţilor.

Mizând pe implicarea unei tinere echipe de profesori din judeţul Suceava, dar şi pe lunga şi frumoasa colaborare dintre Literele Universităţii „Ștefan cel Mare” şi Asociația Română a Profesorilor Francofoni, dinamica preşedintă a Filialei Suceava a acestei Asociaţii, prof. dr. Daniela-Irina Melisch, a atras în organizarea envenimentului „Printemps de l’innovation du français” parteneri instituţionali de nădejde: Institutul Francez din România, Agenţia Universitară a Francofoniei, prin Centrul de reuşită universitară din USV, şi Inspectoratul Şcolar Suceava. Revista „Le français dans le monde”, Editura Hachette FLE şi distribuitorul naţional Sitka Alaska vor contribui, de asemenea, la reuşita acestei manifestări, cu premii şi o expoziţie cu vânzare.

Simona-Aida Manolache - FLSC, USV

Niciun comentariu

Un produs Blogger.