Urmărire la Marginea! Minor de 16 ani prins conducând un moped neînregisrat


La 28.05.2018, ora 21.30, în timp ce acționa pe DC „Cărămidărie” din comuna Marginea, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui moped fără număr de înregistrare, însă conducătorul vehiculului nu s-a conformat, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de circa 1 km, prin folosirea mijloacelor acustice și luminoase din dotare, ocazie cu care, tânărul a fost identificat ca fiind un localnic de 16 ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, mopedul este radiat din circulație din străinătate, din 23.12.2016 şi nu este înmatriculat în România, iar conducătorul acestuia nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Cu ocazia cercetărilor, minorul a declarat faptul că, mopedul aparține fratelui său de 29 de ani, din aceeași localitate și l-a luat fără ştirea acestuia, pentru a fi condus pe drumurile publice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt în scop de folosință”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.