FOTO Tânăr rupt în bătaie, călcat cu tractorul și abandonat inconștient pe un imaș, la Zvorîștea. Localnicii acuză poliția că îi protejează pe agresori



Scene șocante, miercuri seară, în comuna Zvorîștea din județul Suceava. Proprietarul unei ferme din localitate, Dumitru Ursăciuc, și un tânăr angajat zilier, Florin Valentin Rotariu, au fost atacați pe imașul din localitate de mai mulți indivizi înarmați cu arme de vânătoare, bâte și furtunuri cu bile metalice.

Agresorii au blocat drumul cu utilaje agricole și i-au atacat pe cei doi. Victimele au încercat să scape fugind spre o pădure din apropiere, dar au fost urmăriți cu un tractor. Dumitru Ursaciuc a reușit să ajungă la pădure, dar Florin Valentin Rotariu a căzut din cauza ploii de afară și a fost ajuns din urmă.

„L-au călcat intenționat cu tractorul peste picioare, după care au continuat să îl bată, unul dintre ei cu un furtun cu bile din fier, până când acesta a rămas inconștient. Speriați de faptul că acesta era aproape mort, atacatorii au fugit lăsându-l plin de sânge și inconștient”, a povestit un localnic.



După plecarea agresorilor, proprietarul fermei s-a întors în zonă, și-a găsit angajatul inconștient, într-o baltă de sânge, și a sunat la 112. Pentru că ambulanța nu putea ajunge până la locul agresiunii, victima a fost cărată cu o căruță până la drum.

Miercuri noaptea, Dumitru Ursăciuc ar fi fost amenințat cu moartea în propria locuință de aceiași agresori. Se pare că neînțelegerile dintre cele două părți ar fi pornit de la pășunatul imașului concesionat de la Primărie. Localnicii spun că agresorii sunt protejați de polițiștii din localitate.

„Polițiștii din zonă refuză să se implice deoarece au strânse legături de prietenie cu unii dintre agresori”, a povestit un martor care a solicitat să îi fie protejată identitatea.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.