Misiuni ale jadarmilor în perioada 15-18 iunie 2018

În perioada imediat următoare, aproximativ 95 jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică în zonele în care sunt organizate evenimente sportive si religioase la care se estimează participarea unui număr mare de persoane.

Jandarmii suceveni vor acţiona pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a următoarelor manifestări:
  • Manifestări cultural artistice, dedicate evenimentului ,,Festivalul Verii” și ,,România în sărbătoare” desfășurat în mun. Suceava – parcarea Shopping City, 15-24 iunie;
  • Meciul de fotbal dintre echipele C.S.O. Viitorul Liteni și A.C.S. Șomuz Fălticeni, pe stadionul ,,Areni” din municipiul Suceava, 17 iunie;
  • Vizită de documentare cu reprezentanții corpului diplomatic străin, organizată de Ministerul Afacerilor Externe pentru promovarea județului Suceava, 15-17 iunie;
  • Vizita președintelui Parlamentului Polonez împreună cu o delegație formată din 12 diplomați, 16-17 iunie;
  • Ceremonialul de dezvelire a ,,Grupului Statuar 100 ani de unitate națională” desfășurat în comuna Dumbrăveni,
  • Manifestare religioasă prilejuită de sfințirea bisericii Sf. Cuvioasa Parascheva, organizată de Parohia Baia III, 17 iunie;

Având în vedere participarea unui public numeros la aceste manifestări, Jandarmeria Suceava recomandă celor prezenți să aibă un comportament civilizat şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au comportament antisocial.

Totodată, pentru a preveni producerea de evenimente ce pot duce la tulburarea ordinii şi siguranţei publice, jandarmii recomandă cetățenilor:
  • să respecte indicațiile organizatorilor și să dea dovadă de moderație pe timpul manifestărilor cultural-artistice;
  • să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să supravegheze în permanență minorii care îi însoțesc;
  • să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale și să să nu lase la vedere, în autoturisme, bunuri de valoare care pot atrage atenţia;
  • în caz de urgenţă să apeleze numărul unic 112 sau să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică;
Compartiment Informare şi Relaţii Publice

Niciun comentariu

Un produs Blogger.