Motociclată furată din străinătate, depistată în trafic la Horodnic de Sus

La 25.06.2018, ora 21.30, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DC 45, din comuna Horodnic de Sus, motocicleta condusă de un localnic de 49 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, motocicleta nu este înmatriculată, aceasta figurând ca fiind furată din străinătate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul neînmatriculat”, „conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare” și „tăinuire”, ce va fi soluționat procedural.
Totodată, poliţiştii au procedat la indisponibilizarea vehiculului în vederea continuării cercetărilor.
Mai nouă Mai veche