Prezențe universitare sucevene la Ipotești

Astăzi, 15 iunie, la Memorialul Ipotești – Centrul de Studii Mihai Eminescu (Botoșani), se va acorda Premiul pentru traducerea și promovarea operei eminesciene, juriul care a decis câștigătorul fiind, ca și în anii anteriori, prezidat de universitarul sucevean Mircea A. Diaconu. De altfel, discursul de elogiere a câștigătorului (laudatio), care urmează să fie anunțat într-o festivitate specială, va fi susținut de dna prof. univ. dr. Elena Brândușa Steiciuc.

În zilele anterioare, 13-14 iunie, Centrul de Studii Mihai Eminescu a organizat cea de-a doua ediție a Colocviului de exegeză literară, dedicat lui Petru Creția, a cărui operă poate fi considerată un veritabil îndreptar moral pentru lumea românească. Printre participanții la colocviu, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, alături de nume prestigioase ale lumii academice și literare, precum prof. univ. dr. Mihai Zamfir (Universitatea București), prof. univ. dr. Ioana Both (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca), prof. univ. dr. Pompiliu Crăciunescu (Universitatea de Vest Timișoara), Radu Vancu (Universitatea Lucian Blaga din Sibiu), Vasile Spiridon (Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău), Jean-Louis Courriol și Florica Courrioul de la Universitatea Lyon, sau Ioan Pintea de la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița Năsăud.
Mai nouă Mai veche