Concurs angajare Pedagog (două posturi), referent, bucătar - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a județului Suceava

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a județului Suceava organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, după cum urmează:
1. pedagog de recuperare debutant (VI) la Centrul de recuperare şi reabilitare persoane cu handicap Pojorâta
2. referent I la Casa de tip familial „Sf. Gheorghe”, Dolhasca
3. pedagog de recuperare (M) la Casa de tip familial “Dalia”, Fălticeni
4. muncitor calificat I (bucătar) la Centrul de recuperare şi reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilităţi “O Nouă Viaţă” Suceava.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
1. pedagog de recuperare debutam (M) la Centrul de recuperare și reabilitare persoane cu handicap Pojorâta:
studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat
curs calificare in domeniul recuperării persoanelor cu dizabilităţi
nu necesită vechime în muncă.
2. referent I, la Casa de tip familial Sf. Gheorghe Dolhasca:
studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat
vechime in specialitatea studiilor – minimum 3 ani şi 6 luni.
3. pedagog de recuperare (M) la Casa de lip familial „Dalia”, Fălticeni:
studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat
curs calificare în domeniul recuperării persoanelor cu dizabilităţi
vechime în specialitatea studiilor – minimum 6 luni.
4. muncitor calificat I (bucătar) la Centrul de recuperare şi reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilităţi „O Nouă Viaţă”Suceava:
studii generale cu certificat de absolvire sau studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat
curs de calificare în profesia de bucătar
vechime in specialitatea calificării – minimum 9 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
  • 17 august 2018, ora 13.00, data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 29 august 2018, ora 11.00: proba scrisă;
  • 03 septembrie 2018, ora 10:00: proba interviu.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relații suplimentare se pot obține la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava din Municipiul Suceava, bd. George Enescu nr. 16, telefon: 0330/401.068, interior 167.
Mai nouă Mai veche