Femeie care depășea o coloană de mașini, rănită după ce a provocat un accident rutier

La 20.08.2018, ora 15.50, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Bucovinei din municipiul C-lung Moldovenesc, ajuns la intersecţia cu str. Dobrogeanu Gherea, o femeie de 29 de ani din județul Constanţa, a intrat în depăşirea mai multor vehicule care circulau în aceeaşi direcţie de mers, fără să se asigure că primul vehicul din coloană, condus de o localnică de 23 de ani, a efectuat un viraj la stânga. A intrat în coliziune cu aceasta, după care, s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 29 de ani, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. La spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.