Individ care a incendiat mașina soției și și-a bătut soacra, reținut în arest. Are dosar penal pentru patru infracțiuni


La data de 30.08.2018, ora 20.39, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, un conducător auto, aflat sub influența băuturilor alcoolice, provoacă scandal.

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, la 30.08.2018, în jurul orei 20.20, un bărbat de 29 de ani din comuna Dorna Arini s-a deplasat la locul de muncă al soției sale de 23 de ani din aceeași localitate, ocazie cu care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a geloziei, a incendiat capota autoturismului acesteia parcat în parcarea pensiunii, după care, a părăsit locul faptei cu un alt autoturism.

După incident, bărbatul s-a deplasat la domiciliul socrilor săi, a pătruns în curte și i-a amenințat, lovind-o pe soacra sa de 52 de ani, din aceeași localitate. Agresorul a fost imobilizat imediat de polițiști și condus la sediul poliției.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă, nu a necesitat internarea.

Bărbatul de 29 de ani a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, după care, la spital, a refuzat și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Față de suspect s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,lovire sau alte violente”, ,,distrugere” cu un prejudiciu de 2.000 lei, ,,conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată” şi „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.

Agresorul a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, la 31.08.2018 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, în vederea stabilirii unei măsuri preventive.
Mai nouă Mai veche