1.600 de pachete de țigări găsite ascunse în podeaua unui Citroen înmatriculat în Polonia, în Vama Siret

În data de 29.09.2018, în jurul orei 11.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul ucrainean Dina N., în vârstă de 28 de ani, conducând un autoturism marca Citroen, înmatriculat în Polonia.
Existând suspiciuni că acesta transportă țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat, în podeaua autoturismului, cantitatea de 1.600 pachete de ţigări, de proveniență ucraineană.
Țigările în valoare totală de 2.400 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional de către Biroul Vamal Siret cu amendă în valoare de 5.000 lei.
Totodată, autoturismul a fost indisponibilizat în vederea confiscării, la finalizarea cercetărilor fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Mai nouă Mai veche