86 de patrule de poliție au acționat zilnic săptămâna trecută în județul Suceava

În perioada 10.09 - 16.09.2018, poliţiştii suceveni au acţionat zilnic pentru pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale, dar şi pentru a asigura o intervenţie promptă la orice eveniment.

Pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, la nivelul judeţului au acţionat, zilnic, 86 de patrule de menţinere a ordinii şi liniştii publice. S-a asigurat intervenția la 414 evenimente, 328 dintre acestea fiind semnalate prin SNUAU 112 şi au fost constatate 237 de infracțiuni.

De asemenea, în această perioadă, au acţionat zilnic 10 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice. Poliţiştii au reținut 100 permise de conducere (15 pentru alcool, 36 pentru viteză excesivă și 49 pentru depășiri neregulamentare și alte abateri) şi au retras 49 de certificate de înmatriculare.

Acţiunile desfăşurate de poliţiştii suceveni au vizat în special prevenirea producerii unor accidente şi blocaje rutiere pe principalele artere de circulaţie, nerespectării regulilor de circulaţie de către unii participanţi la trafic şi neadaptării conduitei conducătorilor auto la condiţiile de trafic.

Au fost aplicate 1.498 de sancțiuni contravenționale. Cele mai multe (1299) au fost aplicate la regimul rutier, 131 pentru acte de tulburare a ordinii și liniștii publice, iar 68 pentru fapte de altă natură. Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 744.870 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 71.022 lei.

Urmare a intensificării activităţilor de patrulare, a activităţilor investigative desfăşurate şi a prezenţei sporite în teren a poliţiştilor, au fost prinşi în flagrant 18 autori de infracţiuni, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 4 persoane.
În aceeaşi perioadă au fost depistate 3 persoane urmărite la nivel naţional.
Mai nouă Mai veche