Concurs angajare Șef serviciu - Primăria Comunei Dărmăneşti

Primăria Comunei Dărmăneşti, Judeţul Suceava, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere, vacante, de șef serviciu – Compartimentul Serviciul Achiziţii Publice şi Administrativ.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
  • stadii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe inginereşti, juridice specializarea drept;
  • studii de masterat sau studii postuniversitare în domeniul ştiinţe inginereşti, administraţie publică management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 5 ani;
  • certificat de absolvire atestat „expert în achiziţii publice“;
  • experienţa în domeniul achiziţiilor publice 5 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
  • 03 octombrie 2018, ora 10:00, proba scrisă;
  • 05 octombrie 2018, ora 10:00, proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.
Relații suplimentare se obțin la sediul Primăriei Comunei Dărmăneşti din sat Măriței, nr. 575, Judeţul Suceava, telefon: 0230/551.532, e-mail: primaria_comdarmanesti@yahoo.com.

Mai nouă Mai veche