FOTO FC Botoșani II - Foresta Suceava: 1-2. Galben-verzii au întors scorul și au urcat pe locul cinci în clasament, la un punct de podium



Foresta Suceava a câștigat, marți seară, pe stadionul municipal „1 Mai” din Dorohoi, partida restantă din prima etapă cu FC Botoșani II, scor 1-2. 

Gazdele au preluat conducerea încă din minutul 6, printr-un gol marcat de Alexandru Corban. Foresta egalează în minutul 31, după ce Teodor Lungu transformă o lovitură de pedeapsă. Galben-verzii au reușit să întoarcă meciul după pauză. Golul victoriei a fost marcat de Robert Grumezescu, aflat la prima reușită a sezonului, în minutul 78.

FC Botoșani 2 - Foresta Suceava s-a încheiat 1-2 și sucevenii urcă pe locul cinci în clasamentul Seriei I a Ligii a III-a la fotbal, ediția 2018/2019.

În etapa a patra Foresta Suceava are programată o partidă în deplasare, la CSM Râmnicu Sărat. Meciul are loc vineri, 14 septembrie, de la ora 17.00, pe Stadionul Municipal din Râmnicu Sărat.









Niciun comentariu

Un produs Blogger.