În luna iunie 2018 în judeţul Suceava numărul de sosiri în structurile de primire turistică a crescut cu 7,4% faţă de iunie 2017

În structurile de primire turistică observate statistic, care au funcţionat în judeţul Suceava în luna iunie 2018, au fost cazaţi 38.668 turişti, numărul lor fiind mai mare cu 15,7% faţă de luna mai 2018; faţă de luna similară din anul 2017 numărul sosirilor a crescut cu 7,4%.

Cei mai mulți turişti 58,7% au preferat să fie cazaţi în hoteluri, 16,8% în pensiuni agroturistice, 15,9% în pensiuni turistice şi 8,6% în celelalte tipuri de structuri de primire turistică (moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice).

Pe zone turistice, cel mai mare număr de sosiri au înregistrat structurile din zona montană cu 41,8%, fiind urmate de structurile situate în municipiul Suceava 28,7%, zona staţiunii balneare Vatra Dornei cu 13,2% şi zona ”alte localităţi şi trasee turistice” cu 16,3%.

Pe categorii de clasificare, 38,6% din numărul total al turiştilor sosiţi au preferat să se cazeze în structurile de primire de 3 stele, 38,4% în structurile de primire de 4 stele, 18,8% în structurile de primire de 2 stele, 3,6% în structurile de primire de o stea şi 0,6% în structurile de primire de 5 stele.

Din numărul total al turiştilor, 80,5% au fost turişti români şi 19,5% turişti străini.

Din total turişti străini cazaţi în structurile de primire turistică în luna iunie 2018, 91,3% provin din Europa. Din aceştia, 88,0% aparţin ţărilor din Uniunea Europeană.

Pe ţări de provenienţă, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în luna iunie 2018 au fost din: Spania (20,2%), Germania (18,5%), Italia (9,9%), Franta (8,3%), Olanda (6,4%), Ucraina (4,9%), Polonia (4,7%), ş.a.

In perioada 1.01‐30.06.2018, în structurile de primire turistică din judeţul Suceava, au fost înregistrate 168.430 sosiri, cu 5,7% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În luna iunie 2018, în judeţul Suceava, în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică au fost înregistrate 81.459 înnoptări, mai multe cu 41,8% faţă de luna mai 2018.

Comparativ cu luna iunie 2017 numărul înnoptărilor a crescut cu 13,9%.

In perioada 1.01‐30.06.2018 în structurile de primire turistică din judeţul Suceava, au fost înregistrate 312.702 înnoptări, cu 8,0% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În luna iunie 2018, în judeţul Suceava, indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost 31,7%, mai mare cu 8,0 puncte procentuale faţă de luna mai 2018.

Faţă de luna similară din anul 2017 indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a crescut cu 2,5 puncte procentuale.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare înregistrat de structurile de primire turistică din judeţul Suceava în perioada 1.01.‐30.06.2018 a fost 22,9%, mai mare cu 1,4 puncte procentuale faţă de indicele înregistrat în perioada similară din anul 2017 (21,5%).
Mai nouă Mai veche