Şofer reţinut de poliţişti pentru infracţiuni la regimul rutier

La data de 07.09.2018, în jurul orei 16.00, în timp ce acționa pe DJ 176C, din comuna Brodina, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, ocazie cu care, conducătorul auto a oprit pe partea dreaptă, după care a coborât de la volan și a fugit, fiind urmărit, somat și imobilizat de polițiști.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un localnic de 34 de ani, din comuna Brodina.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere suspendat pentru infracțiuni la regimul rutier, iar prin sentința penală din 14.04.2017, rămasă definitivă la 09.05.2017 prin neapelare, i s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere de 2 ani și 8 luni, cu termen de încercare 4 ani.
Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche