O mașină scăpată de sub control a lovit o femeie pe trotuarul din fața unui magazin, în Burdujeni


La 01.10.2018, ora 18.23, în timp ce conducea autoturismul pe calea de acces din faţa unui magazin situat pe strada Calea Burdujeni, din municipiul Suceava, o femeie de 32 de ani, din comuna Dărmăneşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ajuns pe trotuar, unde, a acroşat și accidentat ușor o femeie de 26 de ani, din oraşul Salcea.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătoarei auto i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche