VIDEO Incendiu uriaș la o hală din Arbore

Incendiu în localitatea Arbore
01.10.2018, ora anunțării la 112 - 21:46

Militarii Gărzii de Intervenție Solca și ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și un buldoexcavator pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje, din comuna Arbore.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat furaje depozitate în interiorul unei hale metalice, cu pericol de propagare la casa de locuit a proprietarului și la o gospodărie învecinată.
Incendiul a fost lichidat la ora 0:05.
Au ars aproximativ 8 tone de furaje (baloți), un autoturism pentru dezmembrare, o instalație pentru irigat, circa 1.600 metri pătrați de folie pentru acoperit căpșuni și instalația electrică. S-au degradat alte 5 tone de furaje, circa 3 metri cubi de cherestea și acoperișul din tablă al halei.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric neizolat corespunzător.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința, circa 3 metri cubi de cherestea și 54 tone de mere din gospodăria afectată, precum și proprietatea aflată în imediata vecinătate.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.