FOTO Incendiu violent la Vadu Negrilesei

Incendiu în localitatea Vadu Negrilesei
22.12.2018, ora anunțării la 112 - 12:08

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Stulpicani, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Vadu Negrilesei, comuna Stulpicani.
La sosirea echipajelor, ardeau șura și adăpostul de animale, construcție corp comun, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.
Incendiul a fost lichidat la ora 16:10.
Au ars anexele corp comun pe aproximativ 200 mp, circa 20 tone de furaje, 50 de metri cubi lemn de foc și alte bunuri. S-au degradat acoperișul bucătăriei de vară pe 30 mp, camera centralei pe 20 mp, aproximativ 50 de metri liniari dintr-un gard de lemn și elemente de tâmplărie de la casa de locuit. În incendiu au pierit 30 de găini.
Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat casa de locuit.





Mai nouă Mai veche