Șofer prins beat la volan după ce polițiștii au fost sesizați că mergea aiurea pe drum. Avea 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat

La 03.12.2018, ora 19.35, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului C-lung Moldovenesc a fost sesizat despre faptul că, un autoturism care circulă pe raza localității are o deplasare sinuoasă.
În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, autoturismul a fost oprit pe strada Calea Transilvaniei din municipiul C-lung Moldovenesc, la volan fiind identificat un bărbat de 32 de ani, din comuna Vatra Moldoviţei.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche