Un garaj în care se afla o mașină a ars ca o torță, în Sfântu Ilie


Incendiu în localitatea Sfântu Ilie
19.12.2018, ora anunțării la 112 - 21:24

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un garaj auto, în satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la întreaga construcție (din lemn), în interiorul căreia se afla un autoturism, existând pericol de propagare la un autocamion apicol și la o casă de locuit, din imediata apropiere.
Incendiul a fost lichidat la ora 22:05.
Au ars: garajul pe o suprafață de aproximativ 15 mp și autoturismul în proporție de 90%.
Incendiul a izbucnit de la autoturism, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat casa de locuit și autocamionul apicol.
Mai nouă Mai veche