Afacere inedită pornită de o familie din Fălticeni care a revenit în țară după zece ani de muncă în Italia

Dupa mai bine de zece ani petrecuti in nordul Italiei, familia Climent s-a intors in orasul natal, Falticeni, pentru a pune in aplicare ideea gandita departe de casa, ajutata de lectiile dobandite de la oamenii cu experienta. Astfel, Climent Art, o investitie de 20.000 de euro, a inceput cu papioane de lemn si a continuat cu genti din piele si lemn si alte accesorii pentru barbati si femei.



„Ce am invatat din anii in afara tarii este ca a munci fara sa te plangi te face sa ajungi unde iti propui, am invatat sa fiu cat mai econom si ca totul se poate reutiliza. Un bun exemplu a fost seful meu, care a plecat de la o afacere mica ce, in ani, s-a dezvoltat international”, povesteste Alin Climent.

Proiectul a inceput in toamna anului 2015, cu 20.000 de euro investiti in aparatura si materiale. Planul initial a fost de a realiza papioane din lemn, dar acesta s-a extins catre portofele si genti.

„Conceptul a luat nastere cu ideea de a realiza papioane de lemn ce se voiau a fi iesite din tiparul clasic de papion. Intr-adevar, am realizat pe comanda foarte multe modele. Noi am propus modele, clientii au fost foarte receptivi si au venit cu idei originale de personalizare. Pasii spre portofele si genti au venit din dorinta si marea provocare de a imbina lemnul cu piele, incluzand schite, proiecte, teste ale produselor si de a realiza cat mai multe accesorii inedite”, spune Alin.



Echipa Climent Art este formata din familie si lucreaza impreuna in atelierul din Falticeni, oras in care au si un showroom. Alin realizeaza tiparele si asamblarea produselor, Daniela, sotia lui, este responsabila de design, de schite, marketing, testarea si cusutul manual al produselor, Stefan, fratele lui Alin, fotografiaza produsele si editeaza imaginile, iar Cristina se ocupa de contabilitate.

Produsele familiei Climent se gasesc in Bucuresti, Suceava, Falticeni, Iasi, Sibiu si Constanta si, pe plan extern, in Germania, prin intermediul unei colaborari cu o librarie administrata de o familie de romani. Papioanele, portofelele si gentile se mai gasesc la targuri organizate in tara, unde firma vinde produse cu o valoare totala cuprinsa intre 1.000 si 3.000 de euro. Vanzarile difera in functie de anotimp si de colectia lansata. Spre exemplu, in aceasta iarna s-au vandut bine gentile oversized, in timp ce vara trecuta s-au vandut, cu precadere, borsetele. In medie, valoarea unui bon este de 300 de lei, ceea ce a dus la vanzari de circa 22.000 de euro, anul trecut.



Anca Olteanu / wall-street.ro

Niciun comentariu

Un produs Blogger.