Urmărire la Vicovu de Sus după un tânăr care nu avea permis de conducere. A abandonat mașina după șase kilometri, dar a fost prins și imobilizat


La 31.12.2018, în jurul orei 23.35, în timp ce acționa pe strada Calea Cernăuți din orașul Vicovu de Sus, un echipaj de poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în străinătate, prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a demarat în trombă, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 5-6 km, ocazie cu care, conducătorul auto a oprit și a abandonat autoturismul, încercând să fugă, dar a fost somat de polițiști, prins și imobilizat.
Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 20 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche