Două persoane grav rănite într-un accident rutier produs la Vicovu de Jos

La 19.02.2019, în jurul orei 02.53, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H din comuna Vicovu de Jos, pe fondul vitezei excesive, un localnic de 23 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în gardul unui imobil, după care, a fost proiectat într-un podeț de pe sensul opus de mers.
Din accident, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto și a unui localnic de 22 de ani, pasager în autoturism.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la persoana care a condus vehiculul, la spital, celor două victime li s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Mai nouă Mai veche