Guvernul a alocat ZERO lei pentru copiii cu handicap. Părinții protestează, vineri, în fața Prefecturii


Guvernul României nu a alocat niciun leu pentru copiii cu handicap în bugetul de stat pentru anul 2019. Conform proiectului legii bugetului de stat, sumele pentru plata indemnizațiilor părinților aflați în concediu pentru creșterea copiilor cu handicap sau salariile părinților angajați ca însoțitori personali pentru copii cu handicap vor fi asigurate de la bugetele locale. Asta în condițiile în care primăriile, mai ales cele din mediul rural, nu au astfel de sume care în mod firesc trebuie acoperite din bugetul asigurărilor sociale.

Deși problema a fost semnalată încă de săptămâna trecută, Guvernul României a menținut alocarea de ZERO lei pentru copiii încadrați în grad de handicap.

Din acest motiv, vineri, de la ora 10.00, în fața Prefecturii Suceava va avea loc un protest al părinților copiilor cu nevoi speciale.

Proteste similare vor avea loc în toată țara. 

Niciun comentariu

Un produs Blogger.