Un mecanic CFR a dat cu mașina peste un copil neatent aflat pe bicicletă și a fugit de la locul accidentului


Duminică, 2 mai, în jurul orei 15.00, Sorin Cernoschi, de 49 ani, din com. Mitocu Dragomirnei, a condus autoturismul marca VW Polo pe strada Depoului, iar la un moment dat a acroşat şi accidentat ușor un copil de 10 ani, localnic, care se deplasa pe o bicicletă pe o alee neclasificată și nu a acordat prioritate autoturismului.

După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei și s-a deplasat către locul de muncă, respectiv Depoul CFR Suceava, unde lucrează ca mecanic CFR, la momentul identificării acesta aflându-se în timpul programului de lucru, în gara CFR Iași.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului”.
Mai nouă Mai veche