Hoți care au spart ușa unui apartament cu ranga și au furat bijuterii și ceasuri în valoare de 30.000 de lei, trimiși în judecată la peste trei ani de la comiterea faptei


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a doi inculpați, cercetați în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

Persoana vătămată deține un imobil tip apartament, de aproximativ 180 mp, situat în Municipiul Suceava. Apartamentul este locuit efectiv, persoana vătămată, depozitând în acesta obiecte de mobilier, produse cosmetice, bijuterii și sume de bani.

În data de 25.03.2016 în jurul orelor 11:00 persoana vătămată a plecat de la adresa de reședință din Municipiul Suceava asigurând ușa de acces în apartament.

În aceeași zi, după plecarea persoanei vătămate, în intervalul orar 17:00-17:30 inculpații, ambii domiciliaţi în Municipiul Suceava, cunoscuţi cu antecedente penale, s-au deplasat cu un autoturism marca BMW seria 3 de culoare închisă, prevăzut cu numere de înmatriculare provizorii, în apropierea blocului în care locuiește persoana vătămată. Au urcat la etajul 5 al imobilului și cu un obiect contondent, având lățimea de aproximativ 1,5 cm, au forțat ușa metalică de acces în apartamentul aparținând persoanei vătămate provocând și distrugeri peretelui în zona care se învecinează cu ușa.

Inculpații au reușit să deschidă ușa de acces în locuința persoanei vătămate și să pătrundă în interior, apoi au identificat și sustras suma de 500 lei, aproximativ 30 ceasuri de mână, diverse mărci şi modele, mai multe parfumuri, 3 telefoane mobile, din care 2 telefoane Iphone 4S şi un telefon 5S şi bijuterii din aur.

După ce au ieșit din apartamentul persoanei vătămate având asupra lor bunurile sustrase depozitate în mai multe sacoșe și se deplasau pe casa scării, spre ieșirea din bloc, inculpații au fost observați de martori în timp ce coborau scările de la etajul superior.

Valoarea prejudiciului a fost evaluată la suma de 30.000 lei, pentru marea parte a bunurilor sustrase, persoana vătămată prezentând documente de proveniență și fișe de achiziție.

Fapta inculpaților care la data de 25.03.2016 în intervalul orar 17-17:30, inculpații au pătruns prin efracţie în locuinţa persoanei vătămate, situată în Mun. Suceava, de unde au sustras suma de 500 lei, aproximativ 30 ceasuri de mână, diverse mărci şi modele, mai multe parfumuri, 3 telefoane mobile, din care 2 telefoane Iphone 4S şi un telefon Iphone 5S şi bijuterii din aur, respectiv un lănţişor din aur, cercei din aur şi două inele, alte bijuterii din materiale comune, creând persoanei vătămate un prejudiciu de 30.000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Mai nouă Mai veche