Percheziții la hoții care au spart Căminul Cultural și un magazin din Bilca


În perioada iulie-august 2019, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au continuat cercetările în două cauze penale privind furturile comise la 22.07.2019 și 30.07.2019 pe raza comunei Bilca, ocazie cu care, au stabilit un cerc de suspecți, cu domiciliul pe raza orașul Vicovu de Sus.

Astfel, la 07.08.2019, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești sprijiniți de forțe de poliție și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, au pus în aplicare mandatele de percheziție emise de Judecătoria Rădăuți pentru 2 locații din orașul Vicovu de Sus și o locație în comuna Bilca, ocazie cu care, au identificat și ridicat de la domiciliile a doi tineri, unul de 19 ani și celălalt de 21 de ani, ambii din orașul Vicovu de Sus, mai multe bunuri similare celor sustrase de către autori necunoscuți în noaptea de 23/24.06.2019, din interiorul Căminului Cultural Bilca, precum și cartele telefonice, aparatură audio și de comunicații, bunuri ce ar fi fost sustrase în noaptea de 21/22.07.2019, dintr-o societate comercială din comuna Bilca.

În urma probelor administrate, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi tineri, ce au fost încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, în cursul zilei de 08.08.2019, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii a 3 infracțiuni de „furt calificat” și a unei infracțiuni de „tentativă la infracțiunea de furt calificat”, prejudiciul fiind recuperat în proporție de 55 %, respectiv bunuri în valoare de circa 11.038 lei.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.