Ștefan Mandachi: A fi un om smerit înseamnă să colaborezi cu fricile tale

În contrapartida paradigmei formate din șefi, manageri, conducători sau directori cu o funcție care le dă putere, dezbatem în această ediție conceptul de lider smerit, deseori confundat cu liderul umil sau modest.

Lideri din diverse domenii și aflați în diferite perioade ale vieții vorbesc despre felul în care este înțeleasă şi practicată smerenia, despre felul în care un astfel de lider se raportează la succes, despre autentici­tate și ceea ce se întâmplă în absența acesteia.

Fiindcă lipsa autenticității în leadership creează un vid care anulează sau neutralizează orice cursuri, conferințe, teorii care nu au pe ce se grefa, în absența unei personalități care nu vibrează la valorile umanității profunde. Iar liderii sunt în primul rând oameni, nu roboți, nu supra-oameni.



Ștefan Mandachi – Antreprenor, inițiatorul Campaniei #șîeu:

Liderul noii generații este curajos. A avea curaj nu înseamnă a muta un munte, ci poate fi și un pas mic de furnică. Cred că liderul actual ar trebui să aibă tăria de a se confrunta cu pro­priii demoni, propriile frici și să-și respecte neputințele mai degrabă decât să le înfrunte cu virulență.

Într-o societate în care frica este un virus omniprezent, micile dovezi de curaj și asumare configurează portretul sau ființa liderului. A fi un om smerit înseamnă să colaborezi cu fricile. Este greu să respecți puterea fricii, dar, ca orice putere, trebuie respectată. Eu mă iau la trântă cu fricile și asta e în detri­mentul meu.

Smerenia nu este umilință. Este exact invers – demnitate. A fi smerit înseamnă să-ți respecți limitele. Nimeni nu e defect, dar toți avem limite. Sme­renia este acceptarea limitelor. Nimeni nu-i perfect. Acceptarea imperfecțiunii eliberează și te lasă să respiri aerul umanității, oxigenul vieții. Practic, prin acceptare și asumare înveți să practici bucuria. Iar practicarea micilor bucurii este cheia.

Un lider smerit se raportează la succes paradoxal: cu patimă și cu dez­interes. Succesul nu îi condiționează bucuriile.

Pe plan mondial, îl văd ca lider smerit pe scriitorul Yuval Harari. Îi admir mintea clară. În România cunosc multe persoane asumate: Cristi Popan (economist, antreprenor, scriitor), Pera No­vacovici (psiholog, antreprenor, scrii­tor), psihologul și antreprenorul Vlad Mureșan. Cunosc multe persoane în care fierbe sângele demnității și încerc să învăț de la ei.

Problema mea e că de multe ori mă pierd în roluri. Îmi place să cred că vreau să fiu liber, dar con­fund uneori conceptele. Deocamdată încerc să învăț să mă bucur, pentru că sunt lacom, nemulțumit și agitat. Dar fac din ce în ce mai mult ceea ce îmi dă sens. Mi-am descoperit vocația și o respect. Sunt din ce în ce mai mândru de mine și mă stimez pentru maniera în care îmi iau în serios visurile mele.

Ca antreprenor, îi inspir pe cei tineri prin punerea în realitate a visurilor care mă inspiră la rândul meu. Dacă eu îmi trăiesc viața visurilor mele, adică îmi respect vocația și nu mă trădez, sunt convins că voi fi un model motivațional.

În era digitală liderul trebuie să fie mai agil, abil și conectat la căile de co­municare specifice. Se poate îmbogăți dintr-o lovitură, ceea ce nu-i tocmai benefic. Ca orice baghetă magică, marea lovitură e o iluzie. Pericolul e că nu se pot consolida averi dând „tunuri“ ca la loterie. Pe de altă parte, era digitală dă șanse și celor care nu sunt persuasivi, ci mai degrabă introvertiți.


Daniela Palade Teodorescu / revistacariere.ro

Niciun comentariu

Un produs Blogger.