Scandal între candidații PNL și PSD la o secție de vot din Cajvana. Polițiștii au deschis dosar penal pentru loviri și alte violențe

Dosar penal deschis de polițiști, duminică, la Cajvana, după ce candidatul PNL la primărie a acuzat că ar fi fost lovit de un consilier PSD chiar în fața secției de votare. 

În jurul amiezii, consilierul PSD din Cajvana, Vasile Iacoban, a ieșit din secția de votare și s-a întâlnit cu un grup de persoane printre care se afla și candidatul PNL la primărie, Gheorghe Savu. 

Vasile Iacoban le-ar fi spus persoanelor care îl însoțeau pe candidatul PNL să voteze pentru PSD. Candidatul PNL i-a reproșat social-democratului că încalcă legea făcând campanie electorală în ziua alegerilor. 

Discuția a degenerat și la un moment dat consilierul PSD l-ar fi lovit în zona cefei pe candidatul PNL. Acesta a sesizat agresiunea la 112.  

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe și fac cercetări. Gheorghe Savu are la dispoziție 90 de zile pentru a depune o plângere scrisă față de consilierul PSD. 

Foto: Imagine cu caracter ilustrativ

Mai nouă Mai veche