Misiuni ale pompierilor militari suceveni, 13 septembrie 2016

Misiuni ale pompierilor militari suceveni, 13 septembrie 2016
De Ziua Pompierilor din România, salvatorii suceveni au avut 27 de intervenţii în domeniul situaţiilor de urgenţă: 16 misiuni de acordare a primului ajutor medical calificat, 8 incendii, 2 accidente rutiere şi o misiune de monitorizare.

Din cele 8 incendii, unul a fost la un depozit de furaje de la o gospodărie din localitatea Hârtop, unde din cauza jocului cu focul a unor copii, au ars circa 2.500 de kilograme de fân. Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu voluntarii din localitate, au localizat şi lichidat incendiul şi au înlăturat pericolul.

Celelalte 7 incendii, au fost la vegetaţie uscată, şi s-au produs în localităţile Poiana Mărului, Negrileasa, Climăuţi, Gulia, Vicovu de Sus, Fălticeni şi Suceava. A ars vegetaţia uscată de pe o suprafaţă totală de aproximativ 5 hectare, dar şi deşeuri lemnoase (la Negrileasa), pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, acest incendiu punând în pericol o gospodărie şi fondul forestier din apropiere.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiilor a fost focul deschis în spaţii deschise, lăsat nesupravegheat.
Pompierii salvatori, alături de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, şi-au făcut datoria şi au lichidat flăcările, înainte ca acestea să producă pagube sau să pună în pericol viaţa cetăţenilor.

* * *
Pentru evitarea producerii acestor incidente, facem apel la respectarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor:
- Nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;
- Nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);
- Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.);
- Interesaţi-vă la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
- Arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul primăriei;
- Asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia;
- Educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.

* * *
Subliniem că un rol important în prevenirea incendiilor în profil teritorial îl au autorităţile administraţiei publice locale care, prin toate pârghiile legale de care dispun, trebuie să conştientizeze şi să determine populaţia să se comporte şi să acţioneze în spirit civic.
Toate incendiile, indiferent de natura lor, trebuie anunţate la numărul de telefon 112, număr unic pentru situaţii de urgenţă, apelul fiind gratuit în toate reţelele de telefonie fixă şi mobilă.
Reamintim faptul că, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor.
De asemenea, pe fondul creşterii alarmante a numărului de incendii la fondul forestier la nivel naţional, Guvernul României a adoptat pe data de 23 aprilie 2013 Ordonanţa de Urgenţă nr. 34 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Prezenta ordonanţă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 267 din 13.05.2013 şi reglementează contravenţiile, sancţiunile şi modul de aplicare al acestora, după cum urmează:
- Art. 14, alin. 1, lit. f): constituie contravenţie arderea pajiştilor permanente;
- Art. 14, alin. 2, lit. a): contravenţia prevăzută la art. 1, lit. f) se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei pentru persoana fizică, respectiv cu amendă de la 25.000 la 50.000 pentru persoana juridică.
Nu în ultimul rând, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a încheiat cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) - Protocolul de colaborare nr. 148/3655/77288 din 06.06.2014 privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil (GAEC 5) şi la arderea pajiştilor permanente (GAEC 8). Astfel, prin acţiuni comune, se urmăreşte reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei, prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului, care pot duce inclusiv până la neacordarea subvenţiei agricole pentru parcelele de teren în cauză.

Purtător de cuvânt - plt.adj. Alin GĂLEATĂ

Niciun comentariu

Un produs Blogger.