Concurs angajare Director executiv al Poliției Locale Suceava

Primăria Municipiului Suceava organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a funcției publice de conducere, vacante, de director executiv al Poliţiei Locale Suceava.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă din domeniul: ştiinţe juridice, ştiinţe economice sau ştiinţe administrative;
  • studii de masterat sau studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de şef serviciu de minimum 7 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
  • 24 septembrie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 03 octombrie 2018, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului va fi comunicată ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Suceava, Serviciul resurse umane, Bd. 1 Mai nr. 5A, camera 45, sau la telefonul o230.212.696, interior 152, e-mail cristinai@primariasv.ro.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.