Incendiu în localitatea Gura Solcii

Incendiu în localitatea Gura Solcii
28.10.2018, ora anunțării la 112 - 0:00

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți și ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Grănicești, au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Gura Solcii, comuna Grănicești.
La sosirea echipajelor, ardea o construcție din lemn, corp comun, ce îngloba un adăpost de animale și un depozit de furaje, existând pericolul de propagare la casa proprietarului și la locuința învecinată.
Incendiul a fost lichidat la ora 2:00.
Au ars depozitul de furaje și adăpostul de animale pe 80 de metri pătrați, circa 3 tone de furaje, 4 metri cubi lemn de foc și 4 metri liniari dintr-un gard de lemn.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința proprietarului și casa învecinată.
Mai nouă Mai veche