Premiu al Uniunii Scriitorilor din România pentru Elena Brândușa Steiciuc



În cadrul festivității de acordare a premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru apariții editoriale din anul 2017, care a avut loc vineri, 9 noiembrie 2018, la Filiala Iași, prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit Premiul Reprezentanței Suceava.

Volumul distins - intitulat FRANCOPHONIE & DIVERSITÉ – publicat la editura universității sucevene conține articole, cronici, interviuri despre și cu autori francofoni contemporani, care conturează, prin scrierile lor, identitatea plurală a francofoniei în secolul XX și la începutul noului mileniu. O mare parte dintre autorii prezenți în acest volum (Panait Istrati, Emil Cioran, Oana Orlea, Rodica Iulian, Liliana Lazar) sunt de origine română, ceea ce subliniază, o dată în plus, contribuția majoră a României la un fenomen literar de anvergură mondială.

Puternic implicată în studierea și susținerea fenomenului literar francofon, expert al Agence universitaire de la Francophonie pentru acest domeniu, prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc aduce prin acest nou volum o contribuție majoră la studiul diverselor fațete ale literaturilor de expresie franceză.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.