Tânăr beat și fără permis implicat într-un accident rutier, la Dărmănești


La 25.12.2018, ora 01.21, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin „S.N.U.A.U. 112” de o tânără de 21 de ani din comuna Moara, despre faptul că, a fost implicată într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale pe raza comunei Dărmănești, însă conducătorul celuilalt autoturism se află sub influența băuturilor alcoolice.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 25.12.2018, ora 01.20, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209D, din comuna Dărmănești, tânăra de 21 de ani din comuna Moara a efectuat o manevră de întoarcere, moment în care, a fost acroșată de autoturismul condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Șerbăuți.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ pentru tânăra de 21 de ani și de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 22 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, tânărul de 22 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar autoturismul i-a fost încredințat pentru a fi condus de un tânăr de 25 de ani, tot din comuna Șerbăuți, care se afla în autoturism împreună cu alți prieteni.
În cauză s-a întocmit dosar penal, tânărul de 22 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar tânărul de 25 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.