FOTO Șantier redeschis cât pentru o ședință foto. Utilajele s-au evaporat imediat după ce Gheorghe Flutur s-a pozat cu o lopată în mână pe șoseaua de centură



Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur (PNL), a început campania electorală pentru alegerile europarlamentare, vineri, în jurul orei 10.00, cu o vizită pe șoseaua de centură a municipiului Suceava.

Vizita, anunțată de joi, a fost pregătită în detaliu, iar în momentul în care politicianul a ajuns în zona Zidului Morții, pe șantier se aflau numeroase utilaje și zeci de muncitori care păreau că au reluat lucrările pentru construirea variantei ocolitoare a municipiului Suceava. De menționat că printre utilajele aduse să fie la număr se afla și o inutilă autobetoniera goală. 

Activitatea a durat doar câteva zeci de minute, perioadă în care Gheorghe Flutur s-a fotografiat cu o lopată în mână și și-a asumat așa-zisa reluare a lucrărilor: „Cum am ajuns eu, cum au pornit motoarele”.

La amiază, după nici două ore de la vizita liderului PNL, pe șantierul șoselei de centură nu se mai afla nicio urmă de muncitori sau utilaje.

Gheorghe Flutur, ședință foto cu o lopată în mână pe șantierul șoselei de centură. Foto: Oana Șlemco

Utilaje mobilizate în timpul vizitei lui Gheorghe Flutur pe șantierul șoselei de centură. Foto: Oana Șlemco

Utilaje mobilizate în timpul vizitei lui Gheorghe Flutur pe șantierul șoselei de centură. Foto: StiriSuceava.net

După ce Gheorghe Flutur și-a încheiat ședința foto utilajele și muncitorii au dispărut de pe șantier. Foto: StiriSuceava.net 

După ce Gheorghe Flutur și-a încheiat ședința foto utilajele și muncitorii au dispărut de pe șantier. Foto: StiriSuceava.net

După ce Gheorghe Flutur și-a încheiat ședința foto utilajele și muncitorii au dispărut de pe șantier. Foto: StiriSuceava.net
Mai nouă Mai veche