Ca-n filmele cu proști! Un bărbat și o femeie beți la volan s-au ciocnit cu mașinile la Ipotești și au avariat și o altă mașină oprită pe marginea drumului


La 05.03.2019, ora 16.00, în timpul executării serviciului, o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești a constatat faptul că, pe DJ 208A din comuna Bosanci, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate trei autoturisme, din care unul parcat în zonă.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat autoturismele implicate în tamponare și pe conducătorii auto, un bărbat de 66 de ani din municipiul Suceava și o femeie de 48 de ani din comuna Udești.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului și de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul femeii.
În cauză s-au întocmit 2 dosare penale, fiecare conducător auto fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche