O tânără care a suferit o decepție în dragoste a încercat să-și ia viața cu vin și prenadez


Miercuri seară, autoritățile au fost sesizate că în comuna Fântânele din județul Suceava a avut loc o tentativă de sinucidere. 

Anchetatorii au stabilit că o tânără de 19 ani, pe fondul unei decepții în dragoste, după ce a consumat circa 100 ml de vin, a ingerat în mod voluntar aproximativ 35 de ml de Adepren, un adeziv pentru piele și cauciuc.

Întrucât tânăra se simțea rău, sora sa a solicitat intervenția la fața locului a unui echipaj medical.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul SAJ Suceava, iar după ce Ciobanu Ana a fost consultată i s-a stabilit diagnosticul ,,intoxocație voluntară cu prenandez”, motiv pentru care aceasta a fost transportată la U.P.U. Suceava pentru investigații suplimentare.

În cauză nu există suspiciuni cu privire la existenţa vreunei fapte de natură penală

Niciun comentariu

Un produs Blogger.