FOTO Microbuz răsturnat după ce șoferul a adormit la volan și s-a izbit violent în parapetul viaductului peste șoseaua de centură a municipiului Suceava

Accident, marți după-amiază, la ieșire din municipiul Suceava spre Fălticeni, pe viaductul peste șoseaua de centură. Din primele informații se pare că șoferul unui microbuz ar fi adormit la volan, a pierdut controlul direcției, iar mașina s-a izbit în parapetul podului după care s-a răsturnat și a rămas parțial suspendată pe balustradă.

Șoferul a fost rănit și a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean Suceava.

Din cauza accidentului, circulația rutieră a fost parțial restricționată timp de mai bine de o oră.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.









Niciun comentariu

Un produs Blogger.