12 lucruri despre vizita lui Klaus Iohannis la Suceava



Șeful țării a inaugurat astăzi noul ambulatoriu al Spitalului de Urgență Suceava. Iată 12 lucruri pe care le puteți afla în premieră despre această vizită:

  1. Președintele a ținut un elocvent discurs, pe care cei prezenți l-au respectat, crezând că e un moment de reculegere;
  2. Gheorghe Flutur a pregătit publicul pentru discursul președintelui, exclamând “Cine nu-i gata, îl iau cu lopata!”
  3. Fiindcă nu pleacă nicăieri fără lopeți, Flutur i-a convins pe Iohannis și pe Lungu să planteze și un copac; cu Lungu nu a fost greu, a mai săpat el groapa altora;
  4. Iohannis a urat conducerii spitalului să aibă cât mai mulți pacienți. Cetățenii prezenți i-au urat de asemenea, lui și întregii clase politice, să aibă cât mai multe accidente;
  5. Credincios din fire, Iohannis a vizitat și morga spitalului, crezând că acolo se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou;
  6. Șeful statului și-a suspendat pe durata vizitei campania electorală, știind din cărțile de istorie că nu se termină bine campaniile din jurul Cetății de Scaun;
  7. În vizită la Suceava, Iohannis a primit totodată și distincția de Președinte de onoare al surdo-muților din România, gândindu-se cu optimism că va rămâne președinte și dacă pierde alegerile;
  8. Pentru prima dată în maternitatea spitalului a fost liniște. Din trei cuvinte, Iohannis a adormit toți copiii;
  9. După inaugurarea ambulatoriului, Iohannis îi va inaugura încă o sală de nunți lui Ștefan Mandachi, ctitorul de autostrăzi;
  10. La schimb, Mandachi ii va pune la dispoziție președintelui 6 case, pe care le va putea da în chirie fără a plăti impozit;
  11. Primarul Ion Lungu i-a promis lui Iohannis că îi va pava drumul spre un nou mandat;
  12. Ca să ajungă cât mai repede înapoi la Cotroceni, șeful statului a băgat trei laxative, să se întoarcă cu elicopterul.


***
Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca tare. Orice aparentă ori posibilă asemănare cu personaje sau situații reale nu este deloc întâmplătoare :)))

Niciun comentariu

Un produs Blogger.