Poliţist 24 de ore din 24

Un poliţist din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi a dovedit prezenţă de spirit dar şi devotament faţă de instituţia şi comunitatea pe care o deserveşte, reuşind să prindă şi să reţină doi tineri care sustrăseseră 4 jante echipate cu anvelope, în valoare de 400 Euro.
Chiar dacă era în timpul liber, agentul şi-a făcut datoria atât în calitate de poliţist cât şi de cetăţean responsabil.

La data de 13.10.2015, ora 18.30, Poliţia Municipiului Rădăuţi a fost sesizată telefonic de către un agent de poliţie din cadrul Biroului Rutier Rădăuţi, cu privire la faptul că în timp ce se afla în afara orelor de program, deplasându-se pe strada Cucului din localitate, a observat două persoane în fața unui imobil, care încărcau în portbagajul unui autoturism 4 jante din aliaj prevăzute cu anvelope.

Având în vedere faptul că agentul ştia că în noaptea de 11/12.10.2015, persoane necunoscute au sustras dintr-un garaj situat pe str. Cucului, din municipiul Rădăuți, bunuri cu caracteristici asemănătoare, poliţistul a solicitat sprijinul unei patrule, ocazie cu care bunurile au fost identificate ca fiind cele sustrase din garaj.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autorii furtului sunt doi minori, ambii în vârstă de 15 ani, din municipiul Rădăuți.

Având în vedere vârsta persoanelor bănuite, acestea vor fi prezentate Serviciului de medicină legală Suceava pentru a se stabili dacă au săvârșit fapta cu discernământ.

Prejudiciul a fost stabilit la 400 Euro, recuperat integral.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală față de cei doi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările continuând de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Rădăuţi.
Mai nouă Mai veche