Concurs angajare auditor superior - Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava

Concurs angajare auditor superior - Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacantă, de auditor superior la Compartimentul audit public intern.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor minimum 9 ani;
  • cunoştinţe operare PC: Word, Excel, Internet – nivel mediu,
  • aptitudini necesare: efort intelectual, adaptare la complexitatea muncii, iniţiativă, creativitate, seriozitate, asumarea responsabilităţii, adaptare la munca în echipă, capacitate de analiză şi sinteză, conduită la locul de muncă.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
  • 21 aprilie 2016, ora 10:00: proba scrisă;
  • 25 aprilie 2016, ora 10:00: proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava din Suceava, str. Tudor Vladimirescu f.n., etaj 2, telefon 0230/222.232, interior 115.
Mai nouă Mai veche