Trimitere în judecată: Tiron Maftei, primarul comunei Frumosu - folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene

Trimitere în judecată: Tiron Maftei, primarul comunei Frumosu - folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europeneProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

TIRON MAFTEI, la data faptei primar al comunei Frumosu, jud. Suceava, cu privire la săvârșirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 16.04.2009 - 26.11.2010, inculpatul Tiron Maftei, în calitate de primar al comunei Frumosu, jud. Suceava şi manager al proiectului,,Creşterea capacităţii de intervenţie a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Frumosu, judeţul Suceava", finanțat din fondurile Uniunii Europene, a depus cu rea-credinţă, la Oficiul de plăţi şi contractare PHARE, documente oficiale falsificate prin alterarea conţinutului ori prin contrafacerea semnăturilor și documente cu conţinut inexact.
Obiectul finanţării îl reprezenta achiziţia, de către comuna Frumosu, a unei autospeciale de pompieri, două motopompe portabile, echipamente şi 10 costume de pompieri.
Scopul acestui demers infracțional a fost atribuirea contractului aferent proiectului de achiziţionare a autoutilitarei respective şi a echipamentelor aferente, către o firmă „agreată” de primarul comunei Frumosu.
Ca urmare a acestei conduite infracționale, inculpatul a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 88.167,465 euro, sumă cu care Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului penal asupra mai multor imobile ce aparțin inculpatului Tiron Maftei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Mai nouă Mai veche