Vernisajul expoziției „Frumuseți din țara noastră” - Grădinița cu program prelungit „Gulliver” Suceava



Vernisajul expoziţiei „Frumuseți din țara noastră”, organizat în cadrul Concursului Naţional de Creaţie plastică pentru preşcolari „Penelul Fermecat ”, ediţia a –XII- a, faza zonală, va avea loc vineri, 17 februarie 2017, ora 10.00, în aula G.P.P. „Gulliver” Suceava.

Concursul a fost iniţiat de către Inspectoratul Şcolar Suceava, de către doamna profesor învăţământ preşcolar, prof. Daniela Răileanu, în parteneriat cu: Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Suceava, Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu" Suceava, Facultatea de Știinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare” Suceava, părinţi de la G.P.P. „Gulliver” Suceava şi este organizată de cadrele didactice de la: Grădiniţa cu Program Prelungit „Gulliver” Suceava, Grădiniţa cu Program Prelungit „1-2-3” Suceava şi Grădiniţa cu Program Normal Ipoteşti. Expoziţia cuprinde 400 lucrări ale preşcolarilor cu vârstă cuprinse între 4-6 ani, din grupele mijlocie şi mare, din zona Suceava, realizate într-un limbaj plastic original şi tehnici de lucru diverse, structurate în 4 secţiuni:desen/pictură -247 lucrări, grafică- 28 lucrări, modelaj -85 lucrări, mozaic- 40 lucrări. Juriul a acordat 295 de premii şi 105 menţiuni, pe secţiuni şi pe grupe de vârstă.Premiile acordate sunt: 133 premii I, 64 premii II, 98 premii III.

Tema anuală a manifestării cultural-artistice ,,Penelul fermecat” a incitat preşcolarii şi cadrele didactice îndrumătoare la proiectarea şi desfăşurarea unor activităţi specifice: vizite la muzee, întâlniri cu muzeografi, drumeții, povestiri, vizionări de filme didactice, citiri de imagini, utilizarea softurilor educaționale, în vederea îmbogățirii reprezentărilor copiilor despre frumusețile țării noastre.Astfel, lucrările copiilor nu relevă doar reprezentarea într-un limbaj plastic a unor frumuseți și bogății ale României, ci transmit experienţe emoţionale, cu valoare intrinsecă, cu referire la viziunea personală asupra elementelor care compun noțiunea de tară. Pentru a vă convinge că, preşcolarii au ilustrat plastic percepția personală asupra țării noastre, concomitent cu experiența unor trăiri emoționale intense în momentele în care au realizat lucrările, vă invităm la festivitatea de premiere a celor mai bune exponate, care se va realiza în mod festiv, cu participarea micuţilor „pictori”, împreună cu părinţii şi cadrele didactice îndrumătoare, în locaţia sus-amintită, pentru a oferi tuturor un prilej de bucurie însufleţit de zâmbetele sincere şi inocente ale câştigătorilor.Spectacolul de culori, lumini, tonuri și nuanțe oferit de exponate poate constitui un prilej de reflecție pentru adulții privitori, pe care îi invităm la o apreciere comparativă între ceea ce își reprezintă mental despre frumusețile țării noastre și exprimarea plastică a preșcolarilor pe aceeași temă.

Expoziţia poate fi vizionată în perioada 17 februarie- 3 martie 2017.

Maria Matei –director G.P.P. „Gulliver”
Mai nouă Mai veche