Horodnic de Sus: Permis ucrainean fals prezentat de un localnic oprit de poliție

La data de 01.09.2017, în urma continuării cercetărilor în cauza din 29.06.2017, ora 16.13, când, un echipaj din cadrul Postului de poliție Horodnic de Sus, a oprit pentru control pe DC 45, din localitate, autoturismul condus de un localnic de 63 de ani, care a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile ucrainene, polițiștii au primit răspuns la solicitarea lor privind suspiciunea cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, din care a rezultat faptul că permisul a fost emis de autoritățile din Ucraina pentru o femeie, cetățean ucrainean.
Astfel, în urma interogării bazelor de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că bărbatul de 63 de ani nu posedă permis de conducere emis de autoritățile române.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, complicitate la „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” și „fals material în înscrisuri oficiale”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche