Razie sâmbătă noapte în discotecile din zona Fălticeni

În noaptea de 02/03.09.2017, Poliția municipiului Fălticeni și secțiile de poliție rurală din arondare, au organizat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor cu violenţă în zona barurilor, discotecilor, teraselor, restaurantelor precum şi pe linia siguranţei traficului rutier în zona de competență, fiind constatate 4 infracţiuni şi prinşi 4 infractori.
Au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.350 lei.
Au fost reţinute 4 permise de conducere.
În cadrul raziei au fost legitimate 131 de persoane şi au fost controlate 47 de vehicule.

Exemple:
  • La 02.09.2017, cu ocazia controlului efectuat la o discotecă din comuna Bogdănești, polițiștii au identificat un tânăr de 18 ani, din localitate care avea asupra sa un cuțit. I s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de port fără drept de obiecte periculoase, ce va fi soluționat procedural.
  • La 02.09.2017, ora 23.25, un echipaj rutier a oprit pentru control pe str. Maior Ioan din municipiul Fălticeni, autoturismul condus de un localnic de 30 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
  • La 02.09.2017, ora 23.38, un echipaj rutier, a oprit pentru control pe strada Ion Creanga, din municipiul Fălticeni, autovehiculul condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Cornu Luncii. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche