Vicovu de Jos: Tânăr fără permis care a furat mașina tatălui, prins după ce s-a speriat când a văzut autospeciala de poliție, a oprit și a ridicat capota mașinii



La data de 14.09.2017, ora 02.40, în timp ce desfășura activități de control și supraveghere a traficului rutier pe raza comunei Vicovu de Jos, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, a observat un autoturism înmatriculat în străinătate care, la vederea autospecialei de poliție, a oprit în apropierea unei intersecţii, iar conducătorul auto și cei doi pasageri au coborât și au ridicat capota, sugerând o eventuală defecțiune. Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un tânăr de 18 ani, din oraşul Vicovu de Sus.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, fără ştirea tatălui său, tânărul de 18 ani a luat autoturismul de la domiciliu şi a plecat împreună cu cei doi prieteni, conducându-l pe drumurile publice de pe raza oraşului Vicovu de Sus şi a comunei Vicovu de Jos, cu intenţia de a ajunge în municipiul Rădăuţi.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” şi „furt în scop de folosinţă”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche