IPJ Suceava: Patru dosare penale și 72 de amenzi după o acțiune privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii de biciclete şi mopede


La data de 24.10.2017, Serviciul Rutier Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat o acţiune pe tronsoanele de drum din județ cu risc rutier ridicat, pe linia combaterii încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii de biciclete şi mopede.

În cadrul acţiunii au fost constatate 4 infracţiuni, s-au aplicat 72 sancţiuni contravenționale, în valoare de 21.790 lei, din care 17 față de conducătorii de mopede și biciclete care au încălcat normele legale privind circulație pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 4 permise de conducere reţinute.

Exemplu:
  • Un bărbat de 33 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, a fost depistat de polițiști pe strada Calea Cernăuţi, din localitate, în timp ce conducea motoscuterul, fără număr de înregistrare şi fără a deţine permis de conducere. I s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche