Localnic din Drăgușeni prins băut la volan. Avea 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat


La 13.01.2019, ora 19.55, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe un drum comunal din comuna Drăgușeni, autoturismul condus de un localnic de 41 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.