Șofer prins beat la volanul unei autoutilitare, la Șaru Dornei


La data de 26.01.2019, Poliția municipiului Vatra Dornei a organizat o acțiune punctuală pe raza de competență pe linia asigurării unui climat de ordine și siguranță rutieră.
În cadrul acțiunii au fost testați cu aparatul etilotest 38 de conducători auto și a fost constatată o infracțiune rutieră.
De asemenea, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.430 lei, toate la regimul circulației rutiere.

Exemplu:

  • La 26.01.2019, în jurul orei 19.05, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe DJ 174F din comuna Șaru Dornei, autoutilitara condusă de un localnic de 37 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche