Tânăr prins beat la volan pe strada Oborului din Rădăuți


Luni, 9 martie, ora 02:25, o patrulă de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, Biroul Ordine Publică, a oprit pentru control în trafic pe str. Oborului din Rădăuți autoturismul marca Mercedes-Benz iar la volanul acestuia a fost identificat Constantin O., de 22 de ani, din mun. Rădăuți.

Întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică a fost solicitat sprijinul echipajului rutier, conducătorul auto fiind testat cu aparatul alcooltest , rezultând faptul că acesta avea o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui autovehicul de către o persoană care are o alcoolemie de peste 0,80 g/l în sânge”.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.